Xenopoliana, X, 2001 

1. ISTORIOGRAFIA ÎN ANII REGIMULUI TOTALITAR
2. ISTORIOGRAFIA ÎNTR-O EPOCĂ DE TRANZIŢIE?
3. ISTORIA ŞI MANUALELE ALTERNATIVE
4. TRATATUL DE ISTORIE A ROMÂNILOR AL ACADEMIEI
5. ISTORIOGRAFIA ROMÂNĂ ŞI EUROPA
6. ISTORIOGRAFIA ROMÂNĂ ŞI ŞCOLILE ISTORICE
7. EXISTĂ ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNĂ UN CONFLICT ÎNTRE GENERAŢII?
8. STAREA ACTUALĂ A ISTORIOGRAFIEI ROMÂNE

2. ISTORIOGRAFIA ÎNTR-O EPOCĂ DE TRANZIŢIE?

Nu cred că istoriografia se află într-o fază de tranziţie. Tranziţia (a devenit, aproape, un eufemism, pentru a marca neputinţa adaptării noastre la noua ordine) - există în viaţa politică, în economie, în administraţie, în organizarea instituţională, toate, rânduite pe alte baze. Istoriografia, cu configuraţia ei particulară deja definită, nu şi-a pierdut statutul, nu şi-a modificat structura. A fost eliminat balastul ideologic impus de regimul totalitar şi înlăturată, uneori polemic, convenţia dogmatică. Libertatea de gândire şi de abordare a tematicii, a orientat-o, cu mai multă fermitate, spre ecourile şi sugestiile venite de la istoriografia occidentală, receptate creator, pentru a se ajunge la acomodarea şi încadrarea în ritmurile şi în metodologia acesteia.
După revoluţia din 1989, s-au cerut şi s-au scris Istorii adevărate sau sincere, dorite şi aşteptate de cei mulţi aflaţi aproape de istoria naţională şi de valorile sale. Nu este vorba însă de o altă istorie, de una nouă. Regimul totalitar a încercat să impună o asemenea istorie, scrisă potrivit obiectivelor sale politice. Nu a izbutit. Spre sfârşitul perioadei - aşa cum s-a notat şi mai sus - multe din exagerările sau falsificările impuse de regim au fost eliminate sau amendate. Nenumărate tabuuri ale marxismului au fost, şi ele, sensibil modificate. Istoriografia naţională ajunsese la un echilibru, în care dominau profesionalismul şi valoarea.
Marea majoritate a istoricilor care şi-au respectat statutul şi au păstrat rigorile disciplinei profesate au avut sentimentul că scriu - şi chiar au şi scris - o istorie sinceră, adevărată, fără vreo constrângere din afară.
Este drept, sinceritatea, ca şi adevărul, sunt subiective, ele fiind în acord cu pregătirea profesională, cu capacitatea intelectuală, cu informaţia şi maniera de interpretare ş.a. Optica şi viziunea asupra proceselor şi fenomenelor istorice diferă. Unele din aprecieri pot fi validate, altele nu, multe pot să fie amendate. Depinde şi de maniera în care este realizată aprecierea, judecata critică. Aceasta trebuia făcută - cel puţin - cu acelaşi profesionalism şi aceeaşi bună credinţă ce au stat la baza elaborării lucrărilor în discuţie. Când întreaga producţie istoriografică a perioadei totalitare va trece prin filtrul criticii, când aprecierile vor putea fi făcute la obiect - lipsite de prejudecăţi sau presiuni de tot felul - vor putea fi obţinute răspunsurile aşteptate la multe din întrebările care frământă lumea intelectuală. Să sperăm că o asemenea evaluare, de marcată profesionalitate, nu va întârzia prea mult să apară.