2. ISTORICUL INSTITUŢIEI

2.1. Directorii Institutului între 1941 - 2000
2.2. Lista cercetătorilor ce au activat în cadrul Institutului între 1941 şi 2000

    În urma acceptării propunerilor făcute în anul 1940 de profesorul Ilie Minea, în cadrul Consiliului Profesoral al Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Iaşi, de transformare a Seminarului de Istorie a Românilor, al cărui director era, într-un Institut de Istorie a Românilor, decanul Facultăţii şi Senatul Universităţii, vor face mai multe demersuri pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, în cadrul aceluiaşi an şi la începutul anului următor, în sensul aprobării transformării cerute. Ca urmare a acestor solicitări, Ministerul Educaţiei a încuviinţat, la 18 februarie 1941, transformarea Seminarului, condus de Ilie Minea, în Institutul de Istoria Românilor "A. D. Xenopol", pendinte de Facultatea de Litere şi Filozofie, sub direcţia aceluiaşi reputat istoric.
    Prin aceasta, centrul universitar şi academic Iaşi câştiga un plus de autoritate ştiinţifică, dobândind o instituţie de cercetare istorică, aidoma celorlalte două mari centre universitare, Bucureşti şi Cluj, unde funcţionau de mai multă vreme institute de istorie naţională sau universală.
    Deşi dispunea de mijloace modeste, noul institut, sub conducerea profesorului Ilie Minea (1941-1943), a desfăşurat de la început o intensă activitate de cercetare ştiinţifică, organizând totodată şedinţe periodice de comunicări. În cadrul acestora erau prezentate rezultatele cercetărilor efectuate, în special în domeniul istoriei medii şi moderne româneşti. Pe lângă istorici, la aceste şedinţe au participat şi filologi şi jurişti, precum şi invitaţi din celelalte centre universitare româneşti. Comunicările prezentate au fost publicate parte în paginile "Buletinului Institutului", parte în volumul XVII al revistei "Cercetări Istorice", apărut postum, după moartea lui Ilie Minea. Printr-o generoasă donaţie de carte, peste 4500 de volume provenite din biblioteca personală, Ilie Minea a creat şi înzestrat biblioteca Institutului.
    După decesul întemeietorului, în februarie 1943, conducerea Institutului "Xenopol" a fost preluată de profesorul Alexandru Boldur. În urma stăruinţelor noului director de a obţine un statut distinct pentru instituţia sa, menit să-i asigure o mai bună organizare şi funcţionare, la 25 mai 1943, printr-un decret-lege semnat de mareşalul Antonescu, Institutul de Istoria Românilor "A. D. Xenopol", de pe lângă Facultatea de Litere şi Filozofie, devine "persoană juridică de drept public", sub numele Institutul de Istorie Naţională "A. D. Xenopol", de pe lângă Universitatea din Iaşi, funcţionând sub autoritatea tutelară a Ministerului Culturii Naţionale şi al Cultelor.
    Între altele, specificând scopurile Institutului, legiuitorul preciza că menirea sa era de a contribui "la cercetarea şi studierea trecutului românilor în general şi în special al românilor din est" şi de a face cunoscute rezultatele cercetărilor marelui public. Potrivit prevederilor legii, titularul catedrei de Istoria Românilor de la Universitatea din Iaşi la acea dată, profesorul Boldur, era şi directorul Institutului de Istorie Naţională. Directorul era abilitat să reprezinte interesele instituţiei în faţa justiţiei, a autorităţilor şi a particularilor. Potrivit schemei de organizare şi funcţionare aprobate, în componenţa Institutului intrau pe lângă director, un subdirector, numit ulterior în persoana conferenţiarului Nicolae Corivan, un şef de lucrări, doi asistenţi, un secretar şi un camerist.
    Noul director nota, în noiembrie 1943, faptul că revista "Cercetări Istorice" a răposatului profesor Minea se transforma, odată cu volumul XVIII, într-o publicaţie periodică oficială a Institutului de Istorie Naţională "A. D. Xenopol" din Iaşi şi urma să apară, de acum înainte, cu titlul de "Studii şi Cercetări Istorice". Noua revistă avea rezumate în limbi străine pentru studiile publicate, o rubrică de recenzii şi note bibliografice, precum şi una dedicată vieţii ştiinţifice a Institutului.
    Cu toate greutăţile provocate de împrejurările celui de-al doilea război mondial, ce au condus la evacuarea temporară a Institutului "A. D. Xenopol", în anul 1944, la Alba Iulia, activitatea ştiinţifică desfăşurată în cadrul său nu a fost întreruptă. Rezultatele cercetărilor făcute de Alexandru Boldur, Nicolae Corivan, Dumitru Constantinescu şi Alexandru Andronic au fost publicate în numerele XIX/1946 şi XX/1947 din "Studii şi Cercetări Istorice". Sesizând noile orizonturi politice spre care se îndrepta România la sfârşitul războiului, odată intrată în sfera de influenţă a URSS, profesorul Boldur anunţa în prefaţa din 1946 a revistei Institutului, ca o prioritate a cercetării istorice ieşene, "apropierea între ştiinţa istorică română şi sovietică", schiţând chiar un program de colaborare în acest sens. Acest demers, ca şi cel din anul următor, în care propunea chiar apropierea ştiinţei istorice româneşti de materialismul istoric "de la vecinii noştri", nu a putut salva existenţa Institutului, supus aceloraşi avataruri impuse întregii culturi româneşti, după instaurarea regimului comunist.
    Odată cu reforma învăţământului şi a Academiei Române din 1948, ce a creat, după modelul sovietic, institute de cercetare mari, cu activitate colectivă planificată, desfăşurată în conformitate cu doctrina marxistă a materialismului dialectic şi istoric, Institutul de Istorie Naţională "A. D. Xenopol" îşi încetează existenţa ca instituţie de sine stătătoare şi devine, începând cu anul 1949, secţie a Institutului de Istorie şi Filologie a Academiei R. P. Române - Filiala Iaşi. Activitatea secţiei de istorie s-a desfăşurat sub conducerea prof. univ. dr. Valerian Popovici, în cadrul sectoarelor de istorie medie şi modernă, cărora li s-a adăugat din anul 1953 un sector de istorie veche şi arheologie, iar din 1958 unul de istorie contemporană. În urma unor reorganizări, prin despărţirea de secţia de filologie (azi Institutul de Filologie Română "Alexandru Philippide"), în anul 1964 s-a constituit Institutul de Istorie şi Arheologie, care, din anul următor, şi-a recăpătat numele de "A. D. Xenopol". În anul 1967, în cadrul Institutului s-a înfiinţat un colectiv de istorie universală şi, din acelaşi an, conducerea a fost preluată de prof. univ. dr. Mircea Petrescu-Dîmboviţa.
    Prin crearea, în anul 1970, a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a R.S.R., Institutul de Istorie şi Arheologie "A. D. Xenopol", aidoma celorlalte institute similare din ţară, a trecut în subordonarea acesteia, sub raport ştiinţific, dat fiind faptul că noua instituţie academică din Bucureşti a fost creată de regimul comunist cu scopul declarat de a controla şi supraveghea activitatea ştiinţifică desfăşurată de institutele din domeniul ştiinţelor sociale. Sub aspect administrativ, până în anul 1975, Institutul a depins de Filiala din Iaşi a Academiei R.S.R. Odată cu restrângerea de activitate ce a avut loc în acel an, în urma punerii în aplicare a ideilor lui Ceauşescu privitoare la integrarea cercetării ştiinţifice cu "practica social-politică şi învăţământul", Institutul a fost integrat Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Din acest an şi până la căderea regimului comunist din România, la sfârşitul anului 1989, s-a aflat într-o dublă subordonare, a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice şi a Ministerului Învăţământului. Sub aspect organizatoric intern, începând din 1981, Institutul a fost reorganizat pe colective de cercetare, corespunzătoare preocupărilor cercetătorilor ieşeni, anume: colectivul de preistorie; arheologie daco-romană; arheologie feudală; metode moderne în arheologie; istorie a evului mediu; istorie modernă; istorie contemporană; istorie a relaţiilor internaţionale; istorie a celui de-al doilea război mondial şi istoria culturii.
    Dacă, într-o primă fază, de început a comunismului în România, activitatea de cercetare a stat sub influenţa puternică a dogmatismului stalinist, de factură rolleriană, ulterior, odată cu sfârşitul anilor cincizeci, cercetarea istorică ieşeană, deşi continuă a fi marcată de ingerinţele politicului, reuşeşte să-şi găsească şi să-şi croiască, treptat, un drum propriu, de o elevată ţinută academică şi ştiinţifică. Rezultatele investigaţiilor ştiinţifice din această perioadă au fost fructificate, atât prin comunicările ţinute de cercetători la diferite manifestări ştiinţifice interne şi externe, cât mai ales, prin publicarea unor studii în cadrul revistei "Studii şi Cercetări Ştiinţifice", iar din 1964 în paginile "Anuarului Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol", precum şi în cele ale publicaţiei neperiodice "Arheologia Moldovei". Unii cercetători, precum: Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Dan Teodor, Nicolae Grigoraş, Dumitru Ciurea, Nicolae Corivan, Ecaterina Negruţi, Dumitru Vitcu, Dumitru Şandru, Gheorghe Buzatu, Leonid Boicu, Veniamin Ciobanu şi Alexandru Zub, au publicat o serie de lucrări de sine stătătoare ce au îmbogăţit istoriografia românească în domeniul istoriei vechi, a celei medievale, moderne şi contemporane, a istoriei relaţiilor internaţionale şi a istoriei culturii. Continuând o mai veche tradiţie, acum a fost iniţiată de un colectiv (Ioan Caproşu, Leon Şimanschi, Nistor Ciocan, Dumitru Agache, Georgeta Ignat), condus la început de prof. univ. dr. Constantin Cihodaru, publicarea integrală a izvoarelor medievale moldoveneşti în prestigioasa colecţie naţională Documenta Romaniae Historica, Seria A, Moldova. Valoarea ştiinţifică a lucrărilor publicate de cercetătorii Institutului "A. D. Xenopol" a fost confirmată şi prin distingerea multora dintre ele (11 din 70 de volume publicate numai în intervalul 1970-1980) cu premiile Academiei Române.
    Schimbările politice survenite în România, odată cu sfârşitul anului 1989, au afectat şi Institutul "A. D. Xenopol". Odată cu dizolvarea Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a dispărut şi subordonarea faţă de aceasta, iar apoi, la începutul anului 1990, Institutul a ieşit de sub tutela Ministerului Învăţământului, trecând sub egida Academiei Române. La scurt timp, ca efect al frământărilor şi schimbărilor din lumea ştiinţifică românească, dar şi ca urmare a nevoii legitime de specializare resimţite atunci, Secţia de Arheologie s-a constituit în Institutul de Arheologie, iar cea de istorie în Institutul de Istorie "A. D. Xenopol". În anul 1991, colectivul de istorie a celui de-al doilea război mondial, condus de dr. Gheorghe Buzatu, s-a desprins de Institut, formând nucleul Centrului de Studii şi Civilizaţie Europeană. Totodată, pe parcursul acestui deceniu, în structura personalului au intervenit o serie de modificări, în urma pensionării unor cercetători, a migrării altora spre alte instituţii, dar şi a angajării unor tineri studioşi capabili a se dedica acestui gen de activitate. Ca urmare a acestor fracţionări, Institutul a rămas să funcţioneze cu cinci colective de cercetare, existente şi în prezent, anume: de istorie a evului mediu; istorie modernă; istorie contemporană; istoria relaţiilor internaţionale şi istoria culturii, cărora li s-a adăugat ulterior colectivul de genealogie, heraldică şi sigilografie.
    În forma sa cea nouă, eliberat de ingerinţele politicului şi ale doctrinei marxiste, sub conducerea prof. univ. dr. Alexandru Zub, Institutul "A. D. Xenopol" s-a vrut şi se vrea un aşezământ de cercetare istorică, menit să pună în lucru programe de studiu de o înaltă ţinută academică, ce vizează cercetări de restituţie monografică, de sistematizare şi analiză a faptelor, dar şi de reconstrucţie fragmentară, în ideea de a soluţiona, în conformitate cu exigenţele timpului prezent, problemele de ordin ştiinţific pe care le suscită trecutul românesc, din evul mediu şi până în perioada regimului comunist. Istoria românilor nu este tratată numai ca un caz singular, ci într-o strânsă conexiune cu evoluţiile istorice europene din imediata noastră proximitate sau din alte spaţii mai îndepărtate. Totodată, el se doreşte a fi un centru de îndrumare în ştiinţa istorică românească, capabil să transmită noi metode, modele şi viziuni în abordarea unor diversităţi de tematici istoriografice.
    Ca urmare, în perioada 1990-2000, colectivul Institutului de Istorie "A. D. Xenopol" s-a angajat, pe lângă continuarea unor direcţii tradiţionale de cercetare, în studii sistematice privitoare la problematica elitelor, a naţionalismului, a minorităţilor, a genealogiei sau a totalitarismului. Pentru realizarea unui schimb permanent de idei între cercetători, în afară de tradiţionalele şedinţe de comunicări bilunare, au fost organizate numeroase sesiuni ştiinţifice, la care au participat, pe lângă cercetătorii ieşeni, numeroşi istorici din ţară, precum şi din străinătate. În acest interval de timp, rezultatele angajamentelor asumate de membrii Institutului s-au reflectat, atât în participarea la o serie de importante manifestări ştiinţifice interne sau externe, cât şi în publicarea mai multor volume, precum şi a numeroase studii în paginile publicaţiilor periodice ale Institutului sau ale altor reviste ştiinţifice din ţară şi din străinătate. Totodată, ca urmare a colaborării cu unele universităţi sau instituţii academice din străinătate, unii membri ai Institutului, precum: Alexandru Zub, Veniamin Ciobanu, Dumitru Vitcu, Mihai-Ştefan Ceauşu, Lucian Nastasă, Cătălin Turliuc, Florea Ioncioaia, Dumitru Ivănescu ş.a. au beneficiat de stagii de documentare în afara ţării, prin intermediul burselor de studii, fapt ce a înlesnit contactul direct cu istoricii străini şi, mai ales, cu cele mai noi rezultate ale istoriografiei vest-europene şi americane, în special, prilejuind totodată posibilitatea de a colabora la unele volume publicate în exterior.
    Deşi confruntat cu dificultăţi financiare, generate de o prea lungă "tranziţie" în economia României, care au impietat asupra valorificării editoriale depline a activităţii cercetătorilor, Institutul a reuşit, cu sprijinul Academiei Române, să continue publicarea principalului său periodic, "Anuarul Institutului de Istorie A. D. Xenopol", devenit de mult o revistă de certă notorietate ştiinţifică, în ţară şi în străinătate. Volumele XXVII/1990 - XXXVI/1999 dovedesc preocuparea constantă a Consiliului Ştiinţific şi a Redacţiei "Anuarului" de a păstra ţinuta academică şi de a reda istoriografiei noastre autoritatea ştiinţifică şi morală, necesară în actul de valorizare ştiinţifică a trecutului românesc. Totodată, cu concursul cercetătorilor şi prin eforturile Fundaţiei Academice "A. D. Xenopol", fondată în 1992, cu scopul sprijinirii cercetării ştiinţifice ieşene, s-a reuşit publicarea a opt tomuri (fiecare conceput tematic) din revista "Xenopoliana". În intervalul de timp ce s-a scurs până acum, în cadrul Institutului au mai apărut revistele "Arhiva Genealogică" şi "Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae", graţie fructuoaselor strădanii a colegilor prof. univ. dr. Ştefan S. Gorovei şi, respectiv, prof. univ. dr. Dumitru Vitcu.
    În deceniul care a trecut, ca o dovadă a recunoaşterii prestigiului ştiinţific de care s-a bucurat şi se bucură, Institutul de Istorie "A. D. Xenopol" a primit dreptul de a organiza doctorate, fiind nominalizaţi ca îndrumători cercetătorii: Alexandru Zub, Veniamin Ciobanu, Dumitru Şandru şi Dumitru Vitcu. Meritele ştiinţifice dobândite au dus la alegerea directorului Institutului, Alexandru Zub, ca membru corespondent al Academiei Române, al Academiei de Istorie (Lisabona) şi al Societăţii de Studii Sud-Est Europene (München), precum şi la decorarea domniei sale cu titlul de "Chevalier de l?Ordre des Arts et des Lettres" şi cu ordinul "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer.
    În acelaşi timp, Institutul "A. D. Xenopol" a fost vizitat de numeroşi istorici sau oameni de cultură din străinătate precum: Katherine Verdery, Catherine Durandin, Paul E. Michelson, Henry Eaton, Glenn E. Torrey, Ladis Kristof, Matei Cazacu, Victor Karady, François Furret, Dumitru Nastase, Dennis Deletant, Harald Heppner, Krista Zach, Carol Iancu, Lucian Herşcovici ş.a., care au participat fie la unele din manifestările ştiinţifice organizate, fie au susţinut comunicări în cadrul şedinţelor bilunare. Toată această activitate meritorie, însumată, a condus la acordarea de către Academia Română, în anul 2000, a titlului de "Centru de excelenţă".

2.2. Lista cercetătorilor ce au activat în cadrul Institutului între 1941 şi 2000